Considerat „a opta minune a lumii”, stadionul Astrodome din Houston e pe cale să prindă viață din nou. Proiectul grandios implică investiții astronomice, de peste 1.000.000.000 de euro.
Vorbim despre o arenă care a găzduit de-a lungul timpului nu doar evenimente sportive, ci și concertele unora dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, precum însuși Elvis Presley. De mai bine de un deceniu este abandonat, însă.
Inaugurat în 1965, Astrodome din Houston, Texas, a fost primul stadion din lume. Plafonul său transparent permitea pătrunderea luminii, astfel încât gazonul să crească normal. Ulterior, sportivii s-au plâns că razele de soare îi incomodează în timpul meciurilor de baseball sau fotbal american, motiv pentru care s-a decis montarea unui acoperiș opac.
Cum iarba a început să se degradeze, administratorii s-au văzut nevoiți să apeleze la o soluție inedită pentru acea perioadă: gazonul artificial. Arena a fost abandonată în 2009, dar autoritățile vor să-i redea strălucirea, transformându-l într-o adevărată „destinație globală a divertismentului”.
Suprafața totală va fi de 450.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că va depăși chiar și marele Wembley din Londra. Complexul va include restaurante, magazine, birouri, precum și spații de cazare. „Sunt foarte încântat de acest proiect. Totul este viabil și cred că va genera venituri uriașe pentru Houston”, a declarat Shawn Stephens, unul dintre membrii Consiliului Director al Astrodome Conservancy.
Nici România nu se lasă mai prejos când vine vorba despre construirea unor stadioane moderne. Bistrița s-a înscris recent pe lista orașelor cu tradiție în fotbal care vor beneficia de un asemenea proiect.
Noua arenă – care va fi destinată în mod special fotbalului și rugby-ului, conform informațiilor oferite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – va avea o capacitate de 13.000 de locuri și va face parte dintr-un întreg complex sportiv, cu sală de sport, spații de cazare, terenuri exterioare și pistă de atletism. Trebuie spus că la intrare va fi amplasat un bust al lui Jean Pădureanu, fostul patron al Gloriei Bistrița, care s-a stins din viață în 2016, iar costurile totale vor ajunge la 64 de milioane de euro.
„Gloria are viitor prin implicare și fapte! Construcția stadionului de fotbal din Bistrița, cartierul Unirea, a primit avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării”, a declarat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan. „Pas uriaș pentru construcția stadionului de fotbal din Bistrița! Pentru mine, stadionul de fotbal din Unirea e un proiect de suflet”, l-a completat deputatul Bogdan Ivan.
„Gloria are viitor prin implicare și fapte! Construcția stadionului de fotbal din Bistrița, cartierul Unirea, a primit avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării”, a declarat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.
„Pas uriaș pentru construcția stadionului de fotbal din Bistrița! Pentru mine, stadionul de fotbal din Unirea e un proiect de suflet”, l-a completat deputatul Bogdan Ivan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER